Postul Sfinţilor Apostoli (popular-postul Sâmpetrului), care preceda sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este rânduit de Biserica în cinstea celor doi verhovnici ai apostolilor şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 şi 14,23). Totodată, prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime şi care se revarsă în fiecare an peste Biserică la sărbătoarea Rusaliilor, împărtaşindu-se din ele şi credincioşilor; de aceea, în vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.
Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constituţiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoreţ, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numeşte postul acesta Postul de vara sau al Cincizecimii. Se pare ca la început, postul acesta era ţinut numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume.
Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durata fixă Postul Sâmpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e în funcţie de data variabilă a Învierii lui Hristos. Postul începe luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine până în ziua de 12 iulie (inclusiv, dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la peşte şi untdelemn). Durata lui este deci mai lungă sau mai scurtă, după cum Învierea din anul respectiv a căzut mai devreme sau mai târziu. În chip normal (dacă Învierea Domnului s-ar sărbători în răstimpul indicat de regula consfinţită la Sinodul I Ecumenic, adică intre 22 martie şi 25 aprilie), ea variază de la 8 zile (durata cea mai scurtă, când Învierea cade la 25 aprilie) până la 42 de zile (durata cea mai lungă, când Învierea cade la 22 martie). Dar în actuala situaţie a Bisericii noastre (ca a tuturor Bisericilor ortodoxe care şi-au îndreptat calendarul, menţinând insă Pascalia stilului vechi, a calendarului neîndreptat), Învierea fiind sărbătorita de fapt între 4 aprilie şi 8 mai, durata Postului Sfinţilor Apostoli se scurtează, de la 28 de zile (durata cea mai lungă până la desfiinţare (în anii în care Învierea cade după data de 1 mai). Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956 (Învierea la 6 mai), când Sfântul Sinod a hotărât ca postul sa se ţină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( sărbătoarea cazând înaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, în seara căreia trebuia să lăsăm sec).
O regulă simplă şi practică spre a afla durata Postului Sâmpetrului din orice an este următoarea: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai (exclusiv), atâtea zile ţine postul.
Postul Sfinţilor Apostoli e mai puţin aspru decât al Păresimilor. După Pravila cea mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri şi vineri se manâncă legume fără untdelemn, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn (şi vin), iar sâmbăta şi duminica şi peşte; dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin. La hramuri şi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă mâncare uscata după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus.
Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constituţiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoreţ, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numeşte postul acesta Postul de vara sau al Cincizecimii. Se pare ca la început, postul acesta era ţinut numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume.
Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durata fixă Postul Sâmpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e în funcţie de data variabilă a Învierii lui Hristos. Postul începe luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine până în ziua de 12 iulie (inclusiv, dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la peşte şi untdelemn). Durata lui este deci mai lungă sau mai scurtă, după cum Învierea din anul respectiv a căzut mai devreme sau mai târziu. În chip normal (dacă Învierea Domnului s-ar sărbători în răstimpul indicat de regula consfinţită la Sinodul I Ecumenic, adică intre 22 martie şi 25 aprilie), ea variază de la 8 zile (durata cea mai scurtă, când Învierea cade la 25 aprilie) până la 42 de zile (durata cea mai lungă, când Învierea cade la 22 martie). Dar în actuala situaţie a Bisericii noastre (ca a tuturor Bisericilor ortodoxe care şi-au îndreptat calendarul, menţinând insă Pascalia stilului vechi, a calendarului neîndreptat), Învierea fiind sărbătorita de fapt între 4 aprilie şi 8 mai, durata Postului Sfinţilor Apostoli se scurtează, de la 28 de zile (durata cea mai lungă până la desfiinţare (în anii în care Învierea cade după data de 1 mai). Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956 (Învierea la 6 mai), când Sfântul Sinod a hotărât ca postul sa se ţină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ( sărbătoarea cazând înaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, în seara căreia trebuia să lăsăm sec).
O regulă simplă şi practică spre a afla durata Postului Sâmpetrului din orice an este următoarea: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai (exclusiv), atâtea zile ţine postul.
Postul Sfinţilor Apostoli e mai puţin aspru decât al Păresimilor. După Pravila cea mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri şi vineri se manâncă legume fără untdelemn, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn (şi vin), iar sâmbăta şi duminica şi peşte; dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin. La hramuri şi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă mâncare uscata după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus.
