Istorie
Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 d.Hr. și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. A abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor ( sau “Pascalia”). Este cunoscut și ca Primul Sinod de la Niceea.
El a fost convocat în anul 325 de către sfântul împărat Constantin cel Mare. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman, i-a chemat pe episcopii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, doctrină conform căreia Iisus Hristos ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veşnicie şi Dumnezeu adevărat.
Sinodul ar fi trebuit să se țină la Ancyra, dar locația sa a fost mutată de Constantin la Niceea (mult mai aproape de reședința imperială din Nicomidia), astfel încât împăratului să îi fie mai ușor să ia parte la Sinod. Conform tradiţiei, Primul Sinod de la Niceea s-a întrunit la 20 mai în anul 325. Ceva mai devreme în cursul acelui an, avusese deja loc un Sinod în Antiohia, prezidat de Sfântul Osius de Cordoba, care a condamnat doctrina ariană și pe adepții acesteia, numindu-l chiar explicit şi pe Eusebiu de Cezareea (despre care se crede că a avut o atitudine întrucâtva echivocă pe această temă). Când Constantin a convocat Sinodul la Niceea, el a făcut acest lucru în primul rând pentru a păstra unitatea Imperiului, mai degrabă decât încercând să influențeze formularea învățăturii Bisericii.După ce împăratul și-a ținut discursurile de deschidere, se consideră că Sfântul Osius este cel care a prezidat Sinodul, fiind convocat în acest scop chiar de către împărat, care și-l alesese drept sfătuitor în chestiuni teologice. Teologul şi istoricul ortodox Prof. Alexander Schmemann, consideră că împăratul își dorea ca acest sinod să fie “simbolul și încununarea” victoriei sale asupra lui Licinius și a reunificării Imperiului . În discursul său de deschidere, Sf. Constantin descrie disputele din interiorul Bisericii ca fiind “mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte; ele îmi provoacă mai multă durere decât orice altceva” .
Primul Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) în anul 325 d.Hr. și a instituit regula pentru toate Sinoadele Ecumenice ulterioare. A abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor ( sau “Pascalia”). Este cunoscut și ca Primul Sinod de la Niceea.
El a fost convocat în anul 325 de către sfântul împărat Constantin cel Mare. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman, i-a chemat pe episcopii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra ereziei arianismului, doctrină conform căreia Iisus Hristos ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veşnicie şi Dumnezeu adevărat.
Sinodul ar fi trebuit să se țină la Ancyra, dar locația sa a fost mutată de Constantin la Niceea (mult mai aproape de reședința imperială din Nicomidia), astfel încât împăratului să îi fie mai ușor să ia parte la Sinod. Conform tradiţiei, Primul Sinod de la Niceea s-a întrunit la 20 mai în anul 325. Ceva mai devreme în cursul acelui an, avusese deja loc un Sinod în Antiohia, prezidat de Sfântul Osius de Cordoba, care a condamnat doctrina ariană și pe adepții acesteia, numindu-l chiar explicit şi pe Eusebiu de Cezareea (despre care se crede că a avut o atitudine întrucâtva echivocă pe această temă). Când Constantin a convocat Sinodul la Niceea, el a făcut acest lucru în primul rând pentru a păstra unitatea Imperiului, mai degrabă decât încercând să influențeze formularea învățăturii Bisericii.După ce împăratul și-a ținut discursurile de deschidere, se consideră că Sfântul Osius este cel care a prezidat Sinodul, fiind convocat în acest scop chiar de către împărat, care și-l alesese drept sfătuitor în chestiuni teologice. Teologul şi istoricul ortodox Prof. Alexander Schmemann, consideră că împăratul își dorea ca acest sinod să fie “simbolul și încununarea” victoriei sale asupra lui Licinius și a reunificării Imperiului . În discursul său de deschidere, Sf. Constantin descrie disputele din interiorul Bisericii ca fiind “mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte; ele îmi provoacă mai multă durere decât orice altceva” .
